Arhiva instituțiilor ce nu sunt surse de completare a Fondului Arhivistic al Republicii Moldova.
În conformitate cu Ordinul Agenției Națională a arhivelor nr. 57 din 27.07.2016 cu privire la aprobarea Indicatorului documentelor-tip și al termenelor lor de păstrare pentru organele administrației publice, pentru instituțiile, organizațiile și întreprinderile Republicii Moldova și a Instrucțiunii privind aplicarea Indicatorului, după efectuarea expertizei valorii documentelor, se întocmesc inventarele dosarelor cu termen permanent, cu termen lung de păstrare și procesele-verbale de selecționare a documentelor propuse pentru nimicire.
Vă atragem atenția la faptul că, în conformitate cu Instrucțiunea cu privire la aplicarea Indicatorului documentelor –tip și al termenelor lor de păstrare pentru organele administrației publice, pentru instituțiile, organizațiile și întreprinderile Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial nr. 247-255 din 05.08.2016, prevederile cu privire la obligativitatea coordonării nomenclatoarelor, proceselor –verbale de nimicire a documentelor, termenul de păstrare al cărora a expirat, sunt aplicabile numai în cazul instituțiilor –surse de completare.
Lista organizațiilor –sursă de completare a Fondului este aprobată de către Agenția Națională a arhivelor RM.
Pentru celelalte categorii de organizații, menționate în p. 2.4.2. a Instrucțiunii, se vor respecta termeni din rubrica 4 a Indicatorului.
Arhivele de stat nu sunt responsabile, iar instituțiile care nu sunt sursă de completare, nu sunt obligate să coordoneze nomenclatoarele și procesele –verbale. Aceste documente pot fi aprobate de către conducătorul instituției în mod corespunzător, cu condiția respectării termenelor lor de păstrare.